
În perioada 25–26 mai 2024, a avut loc cea de-a treia ediție a Turului Ciclist Bartók, cu un traseu care a pornit din Timișoara, a trecut prin Periam, Sânnicolau Mare și Kübekháza până la Szeged, iar la întoarcere prin Sânnicolau Mare până la Dumbrăvița.
Scopul evenimentului a rămas același: promovarea transportului ecologic, consolidarea relației de înfrățire între Timișoara și Szeged și oferirea unei experiențe comune participanților. Programul a inclus evenimente culturale și gastronomice atât la Szeged cât și în Dumbrăvița.
Turul a început din centrul Timișoarei, din Piața Unirii, sâmbătă 25 mai, la ora 10. Traseul a fost deschis oricui dorea să accepte provocarea, existând și posibilitatea de a parcurge doar o parte din traseu.
Turul Ciclist Bartók este nu doar un eveniment sportiv, ci și o inițiativă de consolidare a comunității, care atrage anual tot mai mulți participanți din regiune.