Proiectul „BRINGA” este organizat în colaborare de Asociația Várbástya și Asociația Sportivă Nonprofit Platán, cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul Programului Interreg VI-A România–Ungaria. Programul se desfășoară între martie 2025 și martie 2026, cu un buget total de 166.635 euro, din care 80%, adică 133.308 euro, fiind finanțat de Uniunea Europeană.
Scopul proiectului este de a apropia comunitățile de la granița româno-maghiară – prin intermediul mersului pe bicicletă și a experiențelor trăite împreună. Credem că sportul nu este doar cheia unui stil de viață sănătos, ci și o oportunitate excelentă de a construi relații între oameni, de a întări înțelegerea reciprocă și încrederea.
În centrul programului se află turul ciclist Bartók, desfășurat pe parcursul a trei zile, care pornește din Timișoara, traversează mai multe localități și ajunge la Szeged, urmând ca întoarcerea să se desfășoare pe un traseu diferit. Particularitatea acestui tur constă în faptul că îmbină competiția ciclistă transfrontalieră cu o tură comunitară bazată pe experiențe comune. Competiția este axată pe performanță și provocare, în timp ce pentru participanții la tură accentul este pus pe descoperirea localităților de la graniță și pe trăirea în comun a momentelor frumoase. Programul oferă oportunități ambelor grupuri pentru conexiune, atingerea unor obiective comune precum și promovarea unui stil de viață activ și sustenabil.
În cadrul proiectului ere loc și un tur ciclist de descoperire, desfășurată pe o durată de cinci zile, pe o distanță de 250 de kilometri, în cadrul căreia participanți români și maghiari explorează împreună obiectivele naturale și culturale ale regiunii. Scopul este de a crea trasee accesibile atât familiilor, cât și cicliștilor amatori, promovând astfel turismul pe bicicletă.
Proiectul creează rezultate durabile pe termen lung, care servesc turismului ciclist și întăresc legăturile transfrontaliere. Un exemplu important este realizarea unui ghid de ciclism transfrontalier, care nu doar că descrie traseul, dar oferă și recomandări de oprire, obiective turistice și informații practice pentru cicliști – însoțite de hărți, sfaturi utile și sugestii de program.
Proiectul BRINGA se adresează tuturor celor care cred în cooperare, iubesc mersul pe bicicletă, descoperirea și trăirea experiențelor în comunitate. Invităm pe toată lumea – începători și avansați, tineri și vârstnici, familii și grupuri de prieteni – să devină parte a unei inițiative dinamice, deschise și transfrontaliere.